Inspectorii ANAF care refac o inspecție ca urmare a deciziei de desființare cu reverificare a unui act fiscal de către direcția de soluționare a contestațiilor, nu pot viza în cadrul acestui al doilea control alte elemente, situații de fapt, spețe, contracte, tranzacții, etc, decât cele care au fost identificate în prima inspecție fiscală, a declarat Alin Ghiurca, director general al Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, la Webinarul "Radiografia Contestațiilor Fiscale - EY în dialog cu ANAF", găzduit de Profit.ro. De asemenea, actul fiscal trebuie refăcut în perioada prevăzută în Codul de procedură, chiar dacă nu sunt prevăzute sancțiuni pentru cazurile în care se depășește termenul. "În practică, din ce am constatat noi, se cam depășește. Încercăm să explicăm organelor de inspecție fiscală că este în interesul lor să respecte aceste termene."
Consultanții, avocații sau alți reprezentanți ai firmelor care susțin la ANAF oral contestația depusă și-ar spori șansele de succes dacă ar sintetiza și ar puncta aspectele importante, astfel încât să se asigure de o înțelegere cât mai bună a subiectului de către interlocutorul de la ANAF, în loc să reia și să reproducă din nou cele scrise în contestație sau să intre în unele detalii tehnice care nu ajută la clarificarea situației, a declarat Alin Ghiurca, director general al Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, la Webinarul "Radiografia Contestațiilor Fiscale - EY în dialog cu ANAF", găzduit de Profit.ro.
Inspecțiile fiscale sunt una din principalele preocupări ale contribuabililor în relația cu ANAF, iar etapa contestațiilor rămâne una de mare importanță, putând soluționa pe cale administrativă disputele cu Fiscul, înainte de a se ajunge în instanță. Pentru a lămuri aspecte legate de practica ANAF în soluționarea contestațiilor, dar și alte probleme de fiscalitate, Alin Ghiurca, Director General al Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din ANAF, vine ca invitat special în dialog cu specialiști EY, la un Webinar găzduit de Profit.ro.